Poveste pentru insomniaci

Se pare ca am intrat cat de cat in aceasta breasla. De cateva saptamani mi-am tot amanat ora normala de culcare(care era deja destul de inaintata)si am ajuns sa nu mai am timp si pentru activitatea cunoscuta sub numele de "somn". [va asteptati ca povestea sa inceapa cu una din formulele obisnuite? mai bine nu...] Asa am ajuns si eu sa ma uit la mai multe filme, sa socializez ceva mai mult si, nu in ultimul rand, sa mai citesc o carte-doua. S-ar putea spune ca e un lucru bun; singura problema este ca nu poate sa dureze prea mult.

Acum mi-e teama sa nu cad iar in starea de plictiseala maxima, in care nu am chef nici sa raspund la telefon. Acum m-am impacat cat de cat cu mine si sper sa dureze cat mai mult asta. Si cei din jur simt schimbarea asta. :) [si zambetul ala nu e degeaba]

end of introduction

THE DIVING BELL AND THE BUTTERFLY -o carte superba si un film exceptional... Poate singurul caz in care filmul ar putea fi considerat mult mai patrunzator decat cartea. Ambele vorbesc de la sine, so, enjoy!

Concluzie:...si visele chiar devin realitate

Demonstratie:Totul a inceput in vacanta de dupa penultima(da Doamne!)sesiune in facultatea de mate-info. Ca o fetita iubitoare ale meleagurilor natale ce sunt, am decis sa dau o fuga pana acasa vreo 3 zile sa isi mai astampere lumea dorul de mine. Si cum acasa singurele surse de "divertisment" sunt televizorul si motanul turbat, am decis sa ies in seara de dinaintea plecarii putin in oras(sa nu mi se faca prea dor de viata de noapte a Bucurestiului);a fost o seara de karaoke, vedetele principale(si singurele, de altfel) fiind eu si Criss. Seara s-a continuat cu un "long island ice tea" in Revenge (un must drink), apoi, la 4 si jumatate dimineata cu gatitul de spaghetti(ca doar ametita- in cazul de fata si la propriu si la figurat-de Geo avea pofte). La ora 6 dimineata bagajul era nefacut si eu atipisem pe canapea in fata televizorului, cu toate ca imi promisesem solemn sa nu fac asta. La ora 8 jumatate(aka la o jumatate de ora dupa primul autocar spre mult-iubita Suceava) m-am trezit mai mult decat mahmura, am decis ca mai am nevoie de ceva somn si, cu toate astea, la ora 10 si 5minute, eram cocotata pe un scaun in drum spre casa, cu zambetul pe buze, cu bagajul facut in graba si mai mult decat uda de la genunchi in jos(umbrela primita de la stilistul meu personal a facut tot ce a putut).Spre norocul meu(se pare ca vine in doze extraordinar de mici)am dormit bustean vreo 4 ore in autocar si m-am trezit exact la timp pentru a vedea transformarea ploii in ninsoare(cu fulgi extraordinar de mari) la vreo 100 de km de casa.Cu cat ne apropiam de casa, zapada era din ce in ce mai mare, ajungand sa aiba vreo 30 de cm,amanunt total nesimnicativ care a impiedicat autoturismele cu tonaj ridicat sa inainteze. Si asa am stat 3 ore,cu ochii pe geam, admirand ninsoarea pe aceleasi case, in aceleasi curti.
Ipoteza:tot liceul mi-am dorit sa raman inzapezita(cu mici variatiuni asupra locatiei care s-a schimbat din "acasa la mama si la tata" in "in Rynox").
Totul s-a incheiat a doua zi, dupa cel mai ciudat mic-dejun ever luat acasa la unchiul meu unde am fost nevoita sa innoptez, mic-dejun alcatuit dintr-o (in marea mea incapatanare, o sa continui sa scriu asa cum m-a invatat doamna invatatoare) farfurie cu ciorba de vacuta, una cu 3 sarmalute si un ardei umplut-de care nu m-am atins, una cu "mancarica de iepure rece" ca "Poate macar asta o sa iti placa" si ,normal, desertul-placinta cu branza dulce, urmata de un discurs destul de lung despre ideile mele legate de alimentatie care mi-au fost bagate in cap in Bucuresti.

QED